Restaurare

Restaurarea, care a început în august 2018, a avut ca scop principal conservarea bisericii. Proiectul este un exemplu excelent de conservare multidisciplinară: o colaborare între arhitecți, ingineri civili, planificatori de servicii de construcții, restauratori de lemn și lemn pictat, restauratori de pereți, conservatori de piatră, arheologi și istorici de artă. Proiectul, intitulat „Restaurarea Bisericii Sfântul Mihail din Cluj-Napoca”, a fost realizat în colaborare cu firma de management de proiect Regional Consulting & Management BT, firma de proiectare M&M Design SRL și firma KÉSZ Construcții România. Lucrările au fost realizate în baza autorizației de construcție nr. 332 emisă de Primăria Cluj în data de 16.03.2018. Clientul a fost parohia romano-catolică Sfântul Mihail, care a fost reprezentată de Ft. Sándor Kovács, paroh arhidiacon (faza de pregătire), Ft. Stelian Veres, guvernator parohial (2018), Ft. Loránd Kemenes, paroh arhidiacon (2018-2020), Ft. László Attila, paroh arhidiacon (2020-) și Ing. Judit Márton, inspector tehnic. Firmele participante sunt, fără a pretinde integralitate: KÉSZ Construcții România (contractant general), M&M Design SRL (proiectare), Restitutor Proiect SRL (proiectare), Irod M (inspecție structurală, proiectare), Boldizsár Construction (dulgherie), Imago Picta (zidărie, restaurare), Lorsan (zidarie), Refakt (restaurare piatra) etc.

Ultima renovare majoră a fost realizată între 1956 și 1964 sub conducerea lui Lajos Bágyuj. La acea vreme, popularitatea materialelor pe bază de ciment a fost factorul decisiv, iar acest lucru a avut un efect dăunător semnificativ asupra colțarelor de calcar care alcătuiesc întregul exterior al bisericii timp de decenii. Prin urmare, sarcina principală a actualei restaurări a fost îndepărtarea și înlocuirea acestora cu un material pe bază de var care să se potrivească cu tipul de material de piatră. Fisurile din pereți au fost injectate în mod similar cu un material pe bază de var pentru a le stabiliza. În prima fază, structura acoperișului a fost reparată și placarea a fost înlocuită, în timp ce au început cele mai dificile lucrări de restaurare a piatrei: curățarea, completarea și armarea structurală a suprafețelor exterioare și interioare de piatră.
În primul rând, primele trei secțiuni vestice ale zidurilor longitudinale sudice și nordice au fost montate pe schele, unde a fost posibil să se examineze de aproape starea reală a zidurilor ascendente. În acest moment, a devenit clar că starea evaluată anterior era mai gravă și că restaurarea acestor ziduri s-a dovedit a fi o sarcină cu ritm critic, chiar și pentru patru ani. După ce au curățat rosturile și mortarul din secolul al XX-lea, restauratorii au folosit o metodă cu granulație fină pentru a îndepărta depunerile de pe întreaga suprafață a pereților, totul păstrând în același timp vechimea și înfățișarea clădirii. După curățare, separările și fisurile profunde au fost întărite cu cleme metalice cu ciment ruginit și, în mod similar, au fost instalate ancore metalice pe suprafețele interioare de zidărie din moloz, așa cum au recomandat inginerii structurali. În faza următoare, lucrările au continuat la fațada vestică și la galeria vestică, precum și la primul rând vestic de vitrine, în timp ce în partea estică a bisericii și în sanctuar au avut loc slujbe până la 29 septembrie 2019. Se crede că arcadele care susțineau fostul turn nord-vestic au fost grav avariate în timpul cutremurului din 1763 și au fost reparate ulterior pentru a le face invizibile. Una dintre principalele provocări a fost consolidarea și repararea acestora. În plus, prevenirea unui următor cutremur a fost, de asemenea, o preocupare pentru inginerii civili. Ca soluție la acest aspect și pentru o consolidare majoră, patru grinzi de oțel cu grilaj spațial au fost instalate transversal între pereții în consolă de deasupra bolților naosului, protejând astfel clădirea de încărcăturile orizontale.

În faza următoare, partea estică a interiorului bisericii a fost ridicată cu schele până la sanctuar și s-a putut începe îndepărtarea tencuielilor moderne, neistorice, și consolidarea bolții. Fisurile din pereți și din boltă au fost consolidate prin chituire, iar în zidăria naosului dughenelor au fost introduse helibaruri sau bare spiralate, pe lângă arborii metalici, tot în scopul fixării. În paralel cu lucrările de zidărie și restaurare, am efectuat un studiu de zidărie, care a inclus descoperirea corpului de orgă din naosul de nord, observarea perioadelor istorice și a stratificării turnului sud-vestic, colectarea sistematică a urmelor de cioplire și întocmirea de sondaje. După ce zidăria a fost curățată, pe aceasta a fost aplicată o nouă tencuială pe bază de var cu dos de lingură – un tip de tencuială cu o suprafață ușor ondulată, folosită în zidurile refăcute ale bisericilor medievale, pe pereții care au fost inițial tencuiți și vopsiți în culoarea untului.
Pereții sanctuarului se aflau în cea mai proastă stare structurală, cu pereții perimetrali înclinați spre exterior și contraforturile despărțite. În multe cazuri, noile izvoarele de apă ale contraforturilor se fisuraseră într-o asemenea măsură încât ar fi putut fi desprinse mai devreme de un vânt puternic. În același timp cu lucrările exterioare, a avut loc și consolidarea interiorului. După îndepărtarea tencuielii din sanctuar, a fost descoperită o sculptură în piatră senzațională. Pe de o parte, a fost descoperită o nișă de sacristie in situ, care datează cu siguranță din secolul al XIV-lea și a fost construită în același timp cu sanctuarul. Pe de altă parte, un studiu al pereților a scos la iveală un detaliu al turnului de fixare pictat în auriu, roșu și albastru, încorporat secundar. În prezent, bolta sanctuarului principal este o reconstrucție din secolul al XX-lea, însă, în timpul restaurării, am identificat și lintelul anterior din secolul al XVIII-lea. În urma îndepărtării Altarului celor Trei Regi (1747-1750) din sanctuarul din partea sudică, a fost descoperită intrarea necunoscută până acum a scării în spirală a sanctuarului – există trei scări în spirală în total: scara de sud-vest, scara în spirală a sanctuarului și scara dublă în spirală din partea de nord. Aceasta a fost dezafectată timp de câteva decenii sau chiar secole, astfel că, după ce a fost curățată, aici a putut fi observată fosta alee mult mai adâncă a bisericii, din care porneau scările. În sacristie au fost descoperite o șemineu renascentist și un lavoar, după demolarea dependinței din anii 1950 și excavarea tencuielii. Serviciile de construcție au progresat cu accent în casa lungă, oferind o oportunitate pentru cercetarea arheologică. Cablurile ar trebui să fie plasate sub dalele de piatră, la 20-50 cm adâncime de-a lungul pereților. Excavarea a permis vizualizarea și documentarea pilonilor de perete de sub suprafața solului.
Turnul neogotic al bisericii a prezentat o tasare de 20 cm, care a fost măsurată cu ajutorul scanării 3D și astfel a fost construită o nouă scară din oțel. Noua scară a făcut ca turnul bisericii și observatorul de la nivelul balconului să fie permanent accesibile publicului. Începând cu anii 1960, turnul a fost folosit pentru a depozita artefacte din piatră, sculpturi medievale și moderne, care au fost puse în evidență în timpul renovării anterioare. Înainte de noua scară, aceste pietre și cele nou evidențiate (aproximativ 350 în total) au fost mutate în pod pentru a servi drept material pentru o viitoare expoziție. La baza turnului, în partea de sus a scării care duce direct la turn, au fost excavate și părțile ascunse anterior ale arcului nord-estic al ușii de acces, iar zidăria ulterioară a fost îndepărtată. Ușa nord-estică se deschide acum în capela de sub turn, dar inițial a servit ca ușă exterioară. Latura sudică a turnului a fost adăugată la axa porții. Este interesant faptul că această parte a turnului este legată de clădirea bisericii în sine, lăsând zidul medieval al fațadei expus și doar noul zid din secolul al XIX-lea se ridică deasupra cornișei de încoronare. Acesta poate fi admirat astăzi.
Conservarea a fost obiectivul principal al lucrărilor, dar în unele cazuri a fost necesară reconstrucția. Pe contraforturile fațadei vestice, pâlniile sunt decorate cu frunze târâtoare mici și încrucișări, care s-au deteriorat de-a lungul deceniilor. Aici, într-un număr mic de cazuri, ornamentele puternic deteriorate sau complet dispărute au fost reconstruite de restauratorii de piatră pe baza celor existente/originale. Reconstrucția a fost aleasă, de asemenea, pentru exteriorul turnului, în cazul pâlniilor de sub balcon, iar părțile deteriorate ale soclurilor din Capela Schleuning, după cum se arată, au trebuit să fie reparate prin metoda reconstrucției.
Fiecare monument este unic și irepetabil, iar un studiu și o planificare amănunțită înainte de o restaurare nu sunt niciodată suficiente pentru a determina adevărata situație și valoare, adică trecutul unei clădiri este dezvăluit doar în timpul lucrărilor de construcție propriu-zise. Este exact ceea ce s-a întâmplat în cazul Bisericii Sfântul Mihail din Cluj-Napoca, unde, în faza de construcție, fiecare pas a trebuit să fie atent gândit pentru gestionarea și prezentarea valorilor găsite și descoperite. În interiorul bisericii, pereții, eliberați de tencuială, au oferit posibilitatea unor investigații în care sculpturi și urme secundare zădiriei, au fost documentate și puse în relație cu istoria. În acest fel, au devenit vizibile rămășițele unor părți ale clădirii necunoscute sau demolate anterior, precum traforajul orgăi medievale din naosul nordic sau bazele capelei laterale nordice și ale capelei Schleuning, care prezintă, de asemenea, o diferență de nivel. În timpul intervențiilor, au fost efectuate sondaje și scanări 3D și toate modificările, detaliile excavate și fazele de lucru au fost documentate fotografic.